Un drum care merită continuat împreună: Campusul Medical Maria Beatrice prinde contur - Leier | România
Un drum care merită continuat împreună: Campusul Medical Maria Beatrice prinde contur

E greu să rămâi indiferent când ajungi într-un loc ca Maria Beatrice. Nu e doar o clădire în construcție, ci un spațiu plin de speranță, dedicat copiilor care au venit pe lume mai devreme decât ar fi trebuit — nou-născuți prematuri care au nevoie de îngrijire specială încă din primele clipe.

Ne-am implicat așa cum știm noi mai bine: am pus dalele și pavelele care vor ghida pașii a mii de părinți spre un început plin de speranță. E o contribuție modestă raportat la întregul efort, dar pentru noi a însemnat enorm. Pentru că am simțit că nu livrăm doar materiale, ci așezăm – la propriu – fundația unui drum pe care ne dorim să mergem împreună cu alții: drumul solidarității.

Ce înseamnă Campusul Maria Beatrice?

Este primul campus medical din România gândit pentru nou-născuți prematur și copii cu afecțiuni motorii sau neurologice. Un spațiu în care prevenția, terapia și intervenția timpurie nu mai sunt un lux, ci o normalitate. Un loc în care peste 2.000 de copii, în fiecare an, vor primi ajutorul de care au nevoie într-un moment critic al vieții lor.

Am fost acolo, am văzut terenul, clădirile în construcție și entuziasmul celor care pun suflet în acest proiect Oameni care nu au stat pe gânduri, ci au început să construiască efectiv – cu resurse adunate pas cu pas, cu multă muncă și cu o hotărâre care inspiră.

De ce scriem despre asta?

Pentru că proiectul are nevoie de sprijin. Pentru că mai e de lucru. Pentru că fiecare companie care alege să se implice aduce o piesă în plus la un puzzle vital. Și pentru că, dincolo de responsabilitate socială, dincolo de imagine, rămâne ceva mult mai important: faptul că ai fost parte dintr-o schimbare reală.

Dacă aveți o afacere, o echipă sau pur și simplu dorința de a ajuta – știți unde să mergeți.
🔗 https://www.mariabeatrice.ro/sustine-si-tu/

Și dacă vreți să înțelegeți de ce merită fiecare efort, începeți de aici:
📖 https://www.mariabeatrice.ro/povestea-noastra

Ce rămâne în urma noastră?

Nu șantierele, nu cifrele, nu comunicatele de presă. Ci momentele în care am fost acolo când chiar a contat. Și drumurile pe care, peste ani, niște copii vor merge sănătoși și zâmbitori – poate fără să știe că, undeva în povestea lor, a fost și implicarea noastră.

Noi am început să construim. Vă invităm să continuați alături de noi.